Premierea celor mai buni halterofili

Lasha Talakhadze şi Lydia Valentin, cei mai buni halterofili ai lumii în 2017.

Ceremonia de acordare a premiului pentru celui mai bun halterofil din lume decernat de Federaţia Internaţională de haltere campionului olimpic, mondial şi european, celebru pentru că „detonează” recorduri mondiale, Lasha Talakhadze, a avut loc pe 7 mai în incinta Teatrului Naţional din Tbilisi.

De asemenea, a fost premiată şi cea mai bună sportivă de sex feminin, Lydia Valentin. Premierul Georgiei, Giorgi Kvirikashvili, a înmânat personal premiul principal pentru cei mai buni halterofili din lume ai anului 2017.

La eveniment au participat preşedintele Federaţiei Internaţionale de Haltere, premierul Georgiei, ministrul Culturii şi Sportului şi alţi membri ai Guvernului ţării gazdă. Reprezentantii din conducerea Rompetrol din România a mers pentru această zi specială în Georgia.

Directorul executiv al companiei KazMunayGaz International, Zhanat Tussupbekov şi directorul general al Rompetrol Georgia, Zamanbek Mirzayanov, i-au felicitat personal pe Lasha Talakhadze şi pe Lidia Valentin pentru victoria lor.

„Rompetrol sprijină Federaţiile de Haltere în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea operaţională. Suntem extrem de fericiţi că avem o astfel de ceremonie de premiere la nivel înalt, găzduită de Georgia. Încă o dată, îi felicităm pe Lasha Talakhadze şi pe Federaţia de Haltere georgiană pentru un succes atât de mare, suntem mândri că cel mai puternic atlet al lumii este georgian!”- a spus directorul general al Rompetrol Georgia, Zamanbek Mirzayanov.

Federaţia Internaţională de Haltere (IWF) a decis să organizeze ceremonia de decernare a premiilor în Tbilisi, fiind prima ceremonie de acest gen găzduită de Georgia. Până în prezent, nici o Federaţie Internaţională de Sport nu a organizat vreodată ceremonia de premiere a celor mai buni sportivi în această ţară.

În plus, este pentru prima dată când un halterofil georgian câştigă titlul suprem, care este decernat de Federaţia Internaţională de Haltere din 1982 încoace.

De câţiva ani Rompetrol Georgia este sponsorul oficial şi un fan activ al Federaţiei Georgiene de Haltere, precum şi un susţinător al evenimentului.

 

Sursa http://evz.ro/federatia-internationala-de-haltere-l-a-premiat-pe-lasha-talakhad.html