KMG International, recorduri istorice pentru primele 9 luni din 2017

Grupul KMG International (KMGI) a atins în primele nouă luni din 2017 rezultate tehnologice şi financiare record, unice în istoria sa de circa 20 de ani.

”Astăzi vorbim cu încredere despre faptul că KMG International este un grup de companii, care creşte stabil de la an la an, indicatorii financiari şi operaţionali atinşi fiind peste rezultatele estimate şi reprezentând noi recorduri istorice. În ultimii 5 ani, pe fondul programului de transformare a business-ului la scară largă, am modernizat unităţile de producţie, am reconfigurat şi extins reţeaua de benzinării, dar am îmbunătăţit şi întregul model de management al business-ului, aducând Grupul la un nou nivel de calitate şi performantă”, declară Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International.

Astfel, KMGI şi-a îmbunătăţit constant din 2012 şi până în prezent indicatorii operaţionali (cantităţile de materii primă procesate, volume de produse petroliere comercializate, reducerea şi eficientizarea costurilor de procesare şi distribuţie), dar şi rezultatele financiare – EBITDA şi profitul net. Programul de investiţii bine pus la punct şi echilibrat, susţinut de acţionarul KazMunayGas - compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, combinat cu eforturile managementului Grupului continuă să determine şi să sustină obţinerea acestor performanţe.

Grupul a înregistrat în primele 9 luni ale anului un profit operaţional (EBITDA) de 180 milioane USD*, în creştere cu 24% faţă de rezultatul consemnat în perioada similară din 2016. În 2016, EBITDA-ul obţinut de KMG International a fost de aproximativ 204 milioane USD.

În acelaşi timp, profitul net s-a majorat de la 12,3 milioane USD atins în perioada ianuarie – septembrie 2016 la 77,2 milioane USD în perioda similară a acestui an, pe fondul unei creşteri cu peste 28% a cifrei brute de afaceri până la un nivel de 6,4 miliarde USD.

Rafinare şi petrochimie

Pe fondul unei opriri planificate în luna mai a rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, unităţile de producţie au înregistrat o cantitate de peste 4,2 milioane tone de materie primă procesată în primele nouă luni ale anului (+2%). În perioada iunie – septembrie, rafinăria Petromidia a prelucrat în medie circa 15.150 tone/zi de ţiţei.

Din datele preliminare, rafinăria Petromidia a procesat în luna octombrie o cantitate zilnică de circa 18.000 tone de materie primă, cel mai înalt nivel atins de aceasta în istoria sa de 41 de ani. Totodată, rafinăria Vega Ploieşti şi divizia de petrochimie au atins în octombrie un volum total de materii prime procesate de 60.000 de tone, fiind recorduri istorice pentru cele două unităţi de producţie.

În prezent, Rompetrol Rafinare operează Petromidia Năvodari - cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai moderne şi complexe din regiunea Mării Negre, Vega Ploieşti - cea mai veche unitate de prelucrare în funcţiune (1905) şi singurul producător intern de bitum şi hexan, dar şi divizia de petrochimie - unicul producător de polimeri. Compania este deţinută în principal de KMG International (54,63%; direct si indirect) şi statul român prin Ministerul Energiei (44,69%).

Pentru acest an, Rompetrol Rafinare şi-a propus să proceseze un volum de circa 5,6 milioane tone materie primă, în creştere cu 4,5% faţă de nivelul istoric obţinut în 2016. În acelaşi timp, compania şi-a propus să comercializeze circa 5,3 milioane tone produse petroliere, din care circa 83% carburanţi auto (benzine - 1,4 milioane tone, motorine - 2,76 milioane tone, gaz petrolier lichefiat – 241.000 tone).

Retail

Segmentul de retail al Grupului a înregistrat în primele nouă luni ale anului un volum record de circa 2,1 milioane tone carburanţi (benzină, motorină, gaz petrolier lichefiat) în România, Moldova, Bulgaria şi Georgia, încreştere cu peste 10% faţă de indicatorul consemnat în perioada ianuarie – septembrie 2016. Anul trecut, nivelul total atins de Grup a fost de 2,9 milioane tone, cu 15% mai mult decât cel din 2015.

În primele nouă luni ale anului, nivelul total al carburanţilor comercializaţi în România prin canalele de distribuţie (retail, whosale) s-a majorat cu circa 12%, până la circa 1,8 milioane tone. Rompetrol Downstream a consemnat o îmbunătăţire de 10% a vânzărilor prin reţeaua sa de distribuţie retail şi de peste 6% prin canalul de whosale.

Din datele preliminare, vânzările totale de carburanţi în perioada ianuarie - octombrie au atins un nivel record, de circa 2,7 milioane tone cu peste 11% faţă de volumul comercializat în perioada similară din 2016. În cele 10 luni ale anului, Rompetrol Downstream a înregistrat o creştere a volumelor de 7%, iar subsidiarele din Bulgaria, Moldova şi Georgia de 12%.

Acestă evoluţie a fost susţinută de continuarea programelor de extindere a reţelei de distribuţie carburanţi, finalizarea programului de rebranding al staţiilor Rompetrol, dar şi consolidarea brandurilor Hei si Fill&Go.

Recent, compania a deschis o nouă staţie in localitatea Câmpulung Moldovenesc, aceasta fiind a patra unitate finalizată în acest an după cele din Bucureşti (zonele Chitilia şi Valea Oltului) şi Iaşi. Până la finele anului, Rompetrol Downstream şi-a propus să finalizeze alte 2 noi staţii în Bucureşti şi Baia Mare, continuând lucrări de construcţie a altor două staţii în Sovata şi Bacău.

La sfârşitul lunii iunie, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 793 puncte de comercializare (reţeaua de staţii Rompetrol, staţii Partener Rompetrol, staţii mobile Rompetrol Expres, baze interne de 9 şi 20 metricubi). Reţeaua de staţii Rompetrol numără în prezent 140 de unităţi, din care 111 au implementat şi conceptul Hei de gastro-restaurant.

Trading

Segmentul de Trading şi Supply Chain a consemnat în perioada ianuarie – septembrie un volum total al materiilor prime şi produse petroliere comercializate de circa 13,4 milioane tone, în creştere cu 11% faţă de nivelul atins in perioada similară din 2016.

Conform datelor preliminare, KMG Trading a reuşit să obţină în luna octombrie un volum de aproximativ 2,2 milioane tone de produse şi materii prime transferate şi comercializate, cel mai înalt nivel lunar atins până în prezent de aceasta. Din această cantitate, circa 67% a fost reprezentată de activităţile de trading cu parteneri externi.

Astfel, volumele tranzacţionate au atins în perioada ianuarie – octombrie un nivel de peste 15,5 milioane tone (+15%) şi cuprind atât materiile prime livrate pentru aprovizionarea unităţilor de producţie ale Grupului, cât şi transferul/vânzarea produselor petroliere către subsidiarele din regiune şi parteneri externi.

KMG Trading este unicul operator pentru exportul ţiţeiului produs de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan - KazMunayGas, dar şi pentru derularea operaţiunilor de trading pe pieţele internaţionale.

*rezultat financiar neauditat