Paturi de terapie intensivă şi aparatură medicală pentru Spitalul Judeţean Ploieşti

KMG International, sub brandul Rompetrol, a achiziţionat împreună cu Fundaţia pentru SMURD 2 paturi de terapie intensivă, echipate individual cu ventilatoare, monitoare funcţii vitale, console cu injectomate, infuzomate, şi donat către secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Ploieşti, cu o valoare totală de 75,000 USD.

“Criza sanitară începută anul trecut nu s-a încheiat, continuăm să rămânem solidari şi responsabili faţă de comunităţile noastre, şi să sprijinim personalul medical în gestionarea pandemiei. În aceasţă perioadă ne concentrăm eforturile pentru susţinerea sectoarelor afectate cum este sănătatea, dar avem şi numeroase proiecte în educaţie – pentru facilitarea copiilor din zone rurale la şcoala online, formarea profesională a tinerilor, dar şi protecţia mediului.” – Iskander Abdibaitov, director departament dezvoltare corporativă al KMG International.

 

Echipamentele medicale donate acoperă întreaga gamă de cerinţe clinince şi oferă pacienţilor în stare critică monitorizare şi îngrijire pe termen lung la standarde înalte de terapie intensivă. Astfel capacitatea de tratament ATI la nivelul Spitalului Judeţean Ploieşti a crescut la 20 pacienţi simultan.

“Situaţia pandemică cu care ne-am confruntat în ultimul an a scos la iveală atât necesităţile de dotare cu sisteme performante în număr adecvat a unităţilor sanitare aflate în linia întâi, dar şi implicarea şi responsabilitatea socială a companiilor care activează în ţara noastră. Un astfel de exemplu este demersul de faţă prin care Rompetrol dotează secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Ploieşti, crescând astfel capacitatea tehnică şi calitatea îngrijirilor medicale acordate în acest spital”, a adăugat Dr. Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

La sfarsitul lui 2020, Rompetrol a achiziţionat 4 paturi de terapie intensivă, echipate cu toată aparatura necesară, şi donat către Spitalul Judeţean Constanţa şi Spitalul Matei Balş Bucureşti.

Tot în 2020, pentru gestionarea pandemiei, KMG International prin parteneriatele sale cu Fundaţia pentru SMURD, Asociaţia Dăruieşte Aripi, Crucea Roşie Română a sprijinit comunităţile din Constanţa, Prahova şi Bucureşti prin donaţia de carburant pentru Serviciul de Ambulanţă, achiziţia de consumabile medicale (măşti, mănuşi), aparatura medicală, reactivi pentru determinarea tipului de virus (analiza genomului pentru identificarea specificităţii naţionale şi a potenţialelor mutaţii genetice, de către Institutul Cantacuzino), o unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi ce poate  fi folosită oriunde în ţară când este nevoie de suplimentarea spaţiului de tratament, dar şi în situaţii de calamităţi şi dezastre. Suplimentar Grupul a susţinut cu carburant şi diferite ONGuri pentru acordarea de îngrijire medical specializată la domiciliul pacienţilor (Hospice Casa Speranţei, Dăruieşte Aripi) şi pentru transportul pacienţilor în siguranţă de acasă la spital, pentru tratament (prin Asociaţia Magic).