Planuri de dezvoltare pentru Dyneff Franta

”Compania Dyneff are o ”fizionomie” care îi permite să joace un rol important, de creştere, pe piaţa franceză ” afirmă Laurent Sancier, noul director general al Dyneff Franţa, companie membră a Grupului Rompetrol. Planurile sale urmăresc dezvoltarea şi creşterea activităţilor Grupului în Franţa şi Spania.

În vârstă de 52 de ani, dl. Sancier a preluat conducerea companiei Dyneff după ce anterior a deţinut funcţia de director general pe zona de retail a companiei Shell, pentru Franţa şi Benelux. Cu o experienţă de peste 29 de ani în sectorul petrolier, Laurent Sancier a mai deţinut responsabilităţi privind operaţiuni de distribuţie a produselor petroliere în Marea Britanie, Franţa şi Africa.

“Trebuie să ţinem cont că unii dintre operatorii majori se retrag de pe piaţa distribuţiei, axându-se pe principala lor activitate: explorare - producţie, lăsând distribuţia zonelor de expansiune unor companii independente de talia Dyneff. De exemplu, concesionarea în următorii ani a unui număr de aproximativ o sută de benzinării pe autostrăzi ne va permite să răspundem acestor cereri de oferte şi să fim prezenţi la nivel naţional”, declară Laurent Sancier.

Dyneff deţine, în prezent, o cotă importantă a pieţei de distribuţie de carburanţi în partea de sud a Franţei.

Achiziţionarea, de către Grupul Rompetrol, în luna ianuarie a anului trecut, a întregului pachet de acţiuni asociază compania Dyneff unui grup petrolier de anvergură europeană şi îi permite astăzi să adopte o strategie de dezvoltare şi de expansiune ambiţioasă. În acest sens, Rompetrol şi filiala sa franceză Dyneff au inaugurat, în luna mai, prima benzinărie sub brandul Rompetrol, pe reţeaua franceză de autostrăzi la Arzens, lângă Carcassonne.

Strategia pentru acest an prevede deschiderea a unui număr de 10 benzinării sub marca Rompetrol în Franţa. Deschiderea coincide cu introducerea pe piaţa franceză, prin reţelele de benzinării Rompetrol şi Dyneff, a carburantului verde super etanol E85. Până la finele anului 2007, peste zece benzinării vor fi echipate pentru distribuţiei acestui biocarburant, susţinând intenţiile guvernului francez în acest domeniu.

Despre Dyneff
Prima companie din aria Languedoc-Roussillon, cu o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de euro în anul 2006, Dyneff deţine 22% din piaţa de distribuţie a carburanţilor în partea de sud a Franţei şi 4% la nivel naţional. Dyneff comercializează puţin peste 2.800.000 m3 din produsele petroliere anual, prin intermediul unei reţele constituite din 185 benzinării Dyneff (din care 7 benzinării pe autostrăzi), 15 filiale de distribuţie (din care 4 în Spania) şi 27 de puncte de depozitare care reprezintă mai mult de 400.000 m3. Reţeaua Dyneff / Rompetrol va pune la dispoziţia clienţilor mai mult de 10 puncte de distribuţie super etanol E85 până la finele anului 2007.
l
Despre TRG
Grupul Rompetrol N.V. (TRG) este una dintre primele 25 de companii multinaţionale petroliere din Uniunea Europeană, după venituri. TRG are sediul în Olanda şi majoritatea operaţiunilor şi activelor în Franţa, România, Spania şi Europa de Sud-Est. TRG reprezintă o punte de legătură între resursele de ţiţei din Est şi pieţele de desfacere din Vest, asigurând un flux constant de materie primă şi răspunzând nevoii consumatorilor de produse la standarde europene. Principalele activităţi ale Grupului sunt în domeniile rafinare şi marketing/vânzare de produse petroliere, cu interese adiacente în explorare, producţie şi alte servicii pentru industria petrolieră. Grupul are peste 8.000 de angajaţi în 13 ţări. TRG urmăreşte să devină una dintre cele mai mari companii petroliere independente din Europa şi să contribuie la securitatea energetică a Europei prin obţinerea unei poziţii puternice în bazinul Mării Negre şi al Mării Mediterane.