Rompetrol, activităţi de retail în creştere pentru primele patru luni ale anului

Grupul KMG International a continuat în primele patru luni ale anului să-şi consolideze şi dezvolte activităţile de retail în regiunea Marii Negre, prin deschiderea unui număr de 12 noi staţii, dar şi extinderea gamelor de produse şi servicii oferite.

“Rompetrol depune eforturi susţinute pentru a satisface întotdeauna nevoile clienţilor din România şi din regiunea Mării Negre, dar si pentru a veni în întampinarea acestora cu noi servicii şi produse. În această perioadă dificilă, am reuşit să ne protejăm angajaţii şi clienţii, dar şi să ne continuăm investiţiile şi implicit, crearea de noi locuri de muncă şi noi surse de finanţare a bugetelor locale şi centrale.” declară Vlad Rusnac, Chief Marketing & Retail Officer al KMG International.

Astfel, subsidiarele KMG International (KMGI) au reuşit în perioada ianuarie – aprilie deschiderea unui număr total de 12 noi staţii Rompetrol în România, Bulgaria şi Georgia, atât staţii proprii, cât şi Partener Rompetrol şi Rompetrol Expres. În următoarele două luni de zile, acestea şi-au propus finalizarea si deschiderea a 19 noi unităţi (România - 11, Bulgaria – 1, Georgia – 4, Republica Moldova - 3).

Toate benzinăriile Grupului din regiunea Mării Negre au fost în această perioadă deschise şi au funcţionat în acord cu recomandările şi deciziile adoptate de autorităţile locale şi centrale. În acelaşi timp, acestea s-au implicat în susţinerea luptei autorităţilor impotrivă noului virus, prin donaţii de carburanţi, materiale sanitare şi echipamente medicale.

Rompetrol Downstream – divizia de retail în România a reuşit să îşi majoreze reţeaua de distribuţie cu 7 noi staţii, la care se adaugă şi două noi puncte de comercializare a gazului petroliere lichefiat. Reţeaua operată de companie pe plan intern se ridică în prezent la 395 de staţii (153 - staţii proprii, 242 - Rompetrol Partener şi Rompetrol Expres). 

In acelasi timp, compania şi-a extins gama de servicii şi produse oferite clienţilor atât prin deschiderea a 3 noi spălătorii auto în apropierea staţiilor sale din Cluj, Bistriţa şi Sfântu Gheorghe, implementarea în 25 de staţii a serviciului cashback cât şi prin încheierea unor parteneriate cu cele mai mari magazine online – Emag şi Elefant. 

Astfel, împreună cu Emag s-au instalat 25 de puncte de livrare – Easybox în benzinăriilor Rompetrol, iar cu Elefant s-au creat 25 puncte de vânzare prin care s-au introdus noi produse în portofoliul staţiilor (cosmetice, parfumuri, cărti şi jocuri).

 

Pentru reducerea şi optimizarea timpului petrecut în staţii de către clienţi, în condiţii de siguranţă şi distanţare socială, compania a lansat un concept unic pe piaţa de profil - „ZERO CONTACT”, prin care aceştia pot solicita şi obţine un card de alimentare cu carburanţi – Fill & Go (completarea online a cererii, semnarea digitală a contractului), pot alimenta direct la pompă şi pot folosi metodele online de plată a facturilor curente.

În plus, subsidiarele de retail ale Grupului au venit pe parcursul lunii martie în întâmpinarea clienţilor cu o regândire a ofertelor şi a portofoliului de produse oferite în staţiile Rompetrol, punând accentul pe categoriile de strictă necesitate, produse cosmetice şi de igienă.

Pe fondul măsurilor de limitare a deplasărilor interne şi internaţionale şi ulterior de instituire a stărilor de urgenţă în regiune, vânzările de carburanţi prin staţiile Rompetrol au înregistrat un trend descendent de la mijlocul lunii martie, atât faţă de lunile anterioare, cât şi faţă de perioada similară a anului trecut.

În aceste condiţii, cele 4 subsidiare de retail ale Grupului au reuşit în primul trimestru al anului o creştere de peste 9% a volumelor comercializate în retail. În România – principala piaţă de desfacere, Rompetrol Downstream a consemnat o majorare cu 12% a vânzărilor de carburanţi pe segmentul de retail.

Adaptarea rapidă în luna martie la noile măsuri şi restricţii generate de virusul COVID19, flexibilitatea în diversificarea şi extinderea produselor şi serviciilor oferite, creativitatea de a dezvolta noi instrumente/măsuri de prevenţie pentru aprovizionarea de către clienţi cu carburanţi şi produse ne-au permis o reducere semnificativă a impactului asupra activităţilor noastre.” adaugă Vlad Rusnac.

Pe fondul răspândirii virusului COVID 19, subsidiarele Grupului au implementat o serie de măsuri suplimentare pentru protejarea sănătăţii şi creşterea siguranţei angajaţilor şi a clienţilor în benzinăriile Rompetrol. O parte dintre aceste măsuri vor fi menţinute şi în perioada următoare, în linie cu recomandările autorităţilor.