Rompetrol Rafinare, creştere a cifrei de afaceri cu 41% în primul semestru din 2014

 

Consolidat   Trim II 2014 trim II 2013 % Sem I 2014 SEM I 2013 %
Cifra brută de afaceri USD 1.474.961.983 1.082.351.174 36% 2.781.710.867 1.966.688.264 41%
EBITDA USD 16.108.104 (8.091.336) N/A 25.483.149 (8.210.374) N/A
Rezultatul net USD (20.161.506) (53.247.757) N/A (46.988.271) (78.431.001) N/A

 

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat în prima jumătate a anului o îmbunătăţire cu aproximativ 40% a cifrei brute* de afaceri şi a rezultatului net faţă de perioada similară din 2013.

Astfel, compania a consemnat în primul semestru o cifră de afaceri de 2,78 miliarde USD, faţă de 1,96 miliarde USD în S1 2013, şi un rezultat net negativ de 46,9 milioane USD, în creştere faţă de un nivel negativ de 78,4 milioane USD în aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, rezultatul operational (EBITDA) a crescut semnificativ în primul semestru din anul 2014 atingând valoarea de 25,5 milioane USD faţă de un indicator negativ de 8,2 milioane USD în perioada similară din 2013.

Indicatorii financiari au fost susţinuţi în principal de rezultatele operaţionale pozitive - materiile prime procesate (+46%), vânzările de carburanţi pe piaţa internă (+24%) şi la export (+75%), dar şi de reducerea costurilor de procesare prin creşterea eficienţei energetice si menţinerea disponibilităţii mecanico-operaţionale. Deşi rezultatul net a fost influenţat negativ de mediul economic local, evoluţia cotaţiilor internaţionale atât la produse finite cât şi la materie primă au fost constante şi nu au înregistrat decalaje majore în primul semestru din 2014 comparativ cu aceiaşi perioadă a anului trecut.

Rompetrol Rafinare, prin rafinăriile Petromidia (inclusiv activitatea petrochimică) şi Vega, a prelucrat peste 2,4 milioane tone de materie primă în primul semestru din 2014, cu 46% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Rafinăria Petromidia a funcţionat la capacitatea maximă de 14.000 tone/zi, depăşind nivelul record de cantitate procesată cu 7% în luna mai 2014, când a prelucrat peste 465.000 de tone de materie primă, cel mai mare nivel atins de la punerea sa în funcţiune în 1979.

Exporturile Rompetrol Rafinare au atins în prima jumatate a anului un nivel de peste 1 miliard USD. În 2013, valoarea carburanţilor livraţi pe plan extern, atât către subsidiarele KMG International din Moldova, Georgia, Bulgaria, Ucraina, cât şi către alţi parteneri tradiţionali din regiunea Mării Negre, s-a ridicat la 1,7 miliarde USD, estimările pentru acest an vizând o creştere de peste 20% a exporturilor.

Rompetrol Rafinare rămâne în continuare un contribuabil important la bugetul de stat al României, având o contribuţie de 779 milioane USD în primul semestru din 2014 (460 milioane USD în perioada aprilie – iunie). Aportul companiei la bugetul de stat în 2013 a fost de peste 1,4 miliarde USD.

Cu peste 5 milioane tone/an, compania reprezintă 43% din capacitatea de rafinare a României, iar investiţiile totale realizate de KMG International şi KazMunayGas in perioada 2007-2013 pe platforma Petromidia se ridică la peste 1,3 miliarde USD.

Segmentul de rafinare şi petrochimie

    TRIM II 2014 TRIM II 2013 % SEM I 2014 SEM I 2013 %
Financiar               
Cifra de afaceri brută USD 1.342.708.110 890.431.386 51% 2.555.701.600 1.669.315.773 53%
EBITDA USD (1.770.252) (15.478.766) N/A (7.056.074) (25.098.802) 72%
Rezultatul net USD (25.585.446) (53.202.475) N/A (55.790.343) (78.370.626) N/A
Operaţional
             
Materii prime prelucrate  kt 1.231 1.037 19% 2.420 1.658 46%
Vânzări carburanţi intern kt 424 376 13% 767 617 24%
Vânzări carburanţi export kt 473 334 42% 1.023 584 75%
Vânzări produse petrochimice kt 37 27 34% 76 60 26%

Notă: Segmentul de rafinare şi petrochimie cuprinde rezultatele societăţii Rompetrol Rafinare SA (care operează rafinăriile Petromidia şi Vega) împreună cu activitatea petrochimică şi rezultatele Rompetrol Petrochemicals SRL.

 

Cifra de afaceri a companiei Rompetrol Rafinare a atins 1,3 miliarde USD în trimestrul II 2014, în creştere cu 51% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, fiind influenţată pozitiv de creşterea volumelor vândute şi creşterea cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere.

Creşterea vânzărilor de carburanţi realizate de Rompetrol Rafinare trimestrul II din 2014 a fost de 13% pentru piaţa internă şi de 42% pentru cea externă, în timp ce vânzările de produse petrochimice au crescut cu 34%, comparativ cu aceiaşi perioadă a anului trecut. În primul semestru din acest an, compania a vândut 767 mii tone de carburanţi pe piaţa internă (creştere de 24% comparativ cu S1 2013), a exportat peste 1 milion de tone de carburanţi (creştere de 75%). De asemenea. o creştere de 26% a fost înregistrată pentru vânzările de produse petrochimice.

Producţia de motorină şi jet a crescut semnificativ în S1 2014, cu aproape 60% comparativ cu perioada similară din 2013, la 1,22 milioane tone. În T2 2014, rafinăria a produs 636 mii tone motorină şi jet, mai mult cu 33% faţă de T2 2013.

Producţia de benzină a rafinăriei Petromidia s-a ridicat la 322 mii tone în trimestrul II din 2014, marcând o creştere cu 17% comparativ cu aceiaşi perioadă a anului trecut. În S1 2014, producţia de benzină a crescut cu 33% faţă de S1 2013 şi a însumat 657 mii tone. Pentru rafinăria Petromidia, gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost de 90,52% în T2 2014, în creştere cu 9,97% faţă de perioada similară a anului trecut.

În ceea ce priveşte Rafinaria Vega, aceasta a prelucrat 80,5 mii tone materie primă în trimestrul II 2014, în creştere cu 34% comparativ cu trimestrul II 2013. Gradul de utilizare a capacităţii rafinăriei Vega a fost de 97,68%, în trimestrul II 2014, în crestere cu 25% faţă de perioada similară a anului 2013.

Începand cu 1 ianuarie 2014, activitatea petrochimică a fost preluată de Rompetrol Rafinare, producţia de polimeri a fost mai mare cu 20% în trimestrul II din 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Evoluţia producţiei, dar şi a vânzărilor de produse petrochimice au influenţat pozitiv rezultatele operaţionale ale companiei.

Compania a dezvoltat două noi sortimente de polipropilenă utilizate pentru ambalajele alimentare şi pentru ambalajele speciale. De asemenea, compania intenţionează să dezvolte un produs nou dedicat domeniului agricol, care să asigure protecţia împotriva razelor ultraviolete.

Segmentul de distribuţie

    TRIM II 2014 TRIM II 2013 % SEM I 2014 SEM I 2013 %
Financiar              
Cifra de afaceri brută USD 848.542.534 667.769.633 27% 1.494.424.777 1.170.980.482 28%
EBITDA USD 17.811.783 8.105.614 N/A 30.631.296 15.490.308 N/A
Rezultatul net USD 5.391.918 1.391.753 N/A 6.939.502 324.136 N/A
Operaţional              
Cantităţi carburanţi - retail
kt 150 167 -10% 285 301 -5%
Cantităţi carburanţi - en-gros kt 263 205 28% 458 322 48%
Cantitati GPL vandute kt 74 62 18% 138 120 15%

 

Nota: Segmentul de distribuţie cuprinde rezultatele subsidiarelor Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas

În primele şase luni ale anului, segmentul de distribuţie a Rompetrol Rafinare a consemnat o cifră de afaceri de aproximativ 1,5 miliarde USD, în creştere cu 28% faţă de primele 6 luni din 2013. De asemenea, acesta şi-a majorat rezultatul net până la un nivel de 6,9 milioane USD.

Vânzările totale de carburanţi prin Rompetrol Downstream, divizia de retail a KMG International în România, s-au majorat în S1 2014 cu 18%, de la 743 mii tone la 881 mii tone. Pe fondul introducerii noii accize de la 1 aprilie, vânzările au înregistrat în T2 un recul semnificativ pe segmental de retail, dar s-au menţinut pe un trend ascendent faţă de T2 2013 (+12%).

Faţă de primul trimestru din acest an, compania a reuşit în T2 o creştere cu 24% a cantităţilor vândute prin segmentul retail, 35% prin cel en-gros şi peste 15% a cantităţilor de gaz petrolier lichefiat.

Rezultatele obţinute în prima jumătate a acestui an au fost susţinute în principal de programul de optimizare a costurilor, dar şi de creştere a cantităţilor livrate en-gros, pe fondul consolidării parteneriatelor comerciale, dar şi prin atragerea de noi clienţi, atât direct cât şi prin sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP).

Rompetrol Downstream a modernizat în perioada ianuarie - iulie 38 de staţii de distribuţie carburanţi, iar până la sfârşitul anului compania şi-a propus finalizarea lucrărilor la alte 52 de benzinării şi 20 de magazine din cadrul acestora. Investiţia totală estimată se ridică la peste 18 milioane USD.

În luna aprilie, compania a deschis o benzinărie în Işalniţa, pe drumul ce face legătura între Craiova şi Drobeta Turnu Severin sau Târgu Jiu, investiţia ridicându-se la aproximativ 1,6 milioane dolari. De asemenea, compania a deschis în T2 un punct de lucru în municipiul Oneşti (prin închirierea unei capacităţi de stocaj la rafinaria Rafo), care asigura o consolidare a livrărilor de carburanţi în regiunea Moldovei.

În România, compania operează peste 744 puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău. La acestea se adaugă şi gestionarea a 6 depozite directe (Arad, Craiova, Mogoşoaia, Simleul Silvaniei, Vatra Dornei şi Zărneşti) şi unul indirect în incinta rafinăriei Petromidia.

* Situatiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A.. inclusiv activitatea de petrochimie şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L. Rom Oil S.A.. Rompetrol Downstream S.R.L.. Rompetrol Logistics S.R.L. si Rompetrol Gas S.R.L.
** Rezultatele prezentate sunt neauditate şi consolidate. iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International