Voluntariat al angajaţilor KMG International: 2200 de copaci plantaţi în judeţul Constanţa

150 de angajaţi ai KMG International, din sediul din Bucureşti, dar şi de pe platforma Petromidia, au derulat vineri, 8 aprilie, o acţiune de plantare a 2200 de copaci din speciile salcie şi sălcioară, în comuna Corbu, jud. Constanţa.

 

“Este responsabilitatea companiei şi a angajaţilor de a proteja mediul şi de a transmite către generaţiile viitoare o cultură a protecţiei mediului, cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, ecologică şi socială. Acordăm o atenţie deosebită zonelor din vecinătatea platformei Petromidia, situate în aproprierea Mării Negre, a lacului Siutghiol, a biosferei Deltei Dunării şi a ecosistemului aferent canalului Midia, precum şi a localităţilor Năvodari, Corbu şi Constanţa. Scopul nostru este de a ne desfăşura activitatea în conformitate cu cele mai înalte standarde şi de a ne aduce în mod constant contribuţia la conservarea mediului şi dezvoltarea comunităţilor locale prin acţiuni responsabile" – a declarat Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare.

 

La activitatea de voluntariat au participat atât angajaţi, cât şi membri din comunitate, autorităţi locale, jurnalişti. Speciile de pom plantate au fost recomandate de autorităţile de mediu, în funcţie de caracteristicile solului şi clima Dobrogei.

 

Plantarea de copaci este doar una dintre iniţiativele dezvoltate de KMG International în Constanţa, fiind integrată într-o colaborare de lungă durată dintre Grup şi comunităţile locale. Printre proiectele realizate amintim: înfiinţarea primului centru de reabilitare respiratorie, în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa, reabilitarea şi dotarea cabinetului stomatologic care deserveşte unităţile şcolare din oraşul Năvodari, realizarea unui sistem de iluminat în cadrul Şcolii Grigore Moisil Năvodari, folosind panouri solare fotovoltaice, dar şi multiple acţiuni de ecologizare a unor zone degradate.

 

În cei peste 35 de ani de existenţă, rafinăria Petromidia a procesat peste 100 milioane tone de materie primă, cea mai mare cantitate de petrol prelucrată de o rafinărie românească. Compania Rompetrol Rafinare, principalul activ al KMG International, operează rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, fiind şi unicul producător de polimeri din ţară.

 

 

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

 

KMG International