Grupul Rompetrol a susţinut implementarea a 2 proiecte de sănătate în Bucureşti

 

Grupul Rompetrol, prin programul său de responsabilitate socială – “Împreună pentru fiecare” a susţinut printr-o investiţie de 135,000 RON implementarea unor proiecte de sănătate, în cadrul a două spitale din Bucureşti - Sf. Pantelimon şi Maria S. Curie.


“Aceste două iniţiative vin în completarea logistică şi funcţională a două centre medicale de excepţie din Bucureşti, centrate pe problemele copiilor născuţi prematur şi, de cele mai multe ori, cu afecţiuni severe. Dotarea secţiilor cu aparatură performantă şi susţinerea trainigului personalului medical în centre specializate din străinătate răspund nevoilor actuale din sistemul public de sănătate” - declară Alexey Golovin, Director Comunicare al Grupului Rompetrol.


Proiectul din cadrul Spitalului Sf. Pantelimon – „Să dăm o şansă prematurilor” a presupus dotarea secţiei de neonatologie cu două incubatoare performante şi renovarea unui cabinet de ecografie (înlocuire geamuri, uşă, igienizare, înlocuire mochetă, corpuri sanitare) şi echiparea cu mobilier. Suplimentar, au fost editate 2000 de ghiduri de sarcină şi consiliere a părinţilor cu copii născuţi prematur.


“Datorită sprijinului obţinut de la companie şi a contribuţiei voluntarilor -25 de cadre medicale, cei peste 3500 de copii născuţi anual şi mamele acestora beneficiază acum de condiţii adecvate de îngrijire şi de o mai bună informare ” – Dr. Gheorghiţa Sărdescu, sef secţie şi coordonator proiect.


Spitalul Maria S. Curie, beneficiar al unui sprijin de 90,000 RON, a vizat implementarea în premieră în România a tehnicii medicale ECMO (oxigenare extracorporală cu utilizarea unui oxigenator cu membrană), ce se adresează pacienţilor neonatali cu afecţiuni severe respiratorii şi cardiace care nu răspund la mijloacele de reanimare uzuale. Grantul acoperă achiziţia componentelor necesare pentru tratarea pacienţilor (estimat la 7/an) – circuite ECMO dedicate, canule Carmeda, oxigenatoare liliput, filtre dializă etc. şi trainingul a 6 cadre medicale în cadrul unui centru din Leicester, UK. De asemenea, în următoarea etapă a proiectului se va implementa un sistem de telemedicină (camere de luat vederi, dispozitive video-audio, treaming echipamente de reţea) în vederea organizării de cursuri şi extinderea tehnicii ECMO la nivel naţional.


“Credem că impactul inaugurării unei astfel de tehnici va fi de notorietate pentru secţia noastră, spitalul şi ţara noastră. În acelaşi timp este bucuria unei echipe de a dezvolta medicina de excelenţă în propria ţară şi de a salva nişte copii care nu au altă şansă de supravieţuire în afară de ECMO. Aşa cum medici din întreaga ţară fac vizite în secţia noastră pentru învaţarea tehnicilor medicale de vârf, credem ca acelaşi lucru se va întâmpla şi cu tehnica ECMO, care va putea fi promovată în secţiile de profil din ţară” – Dr. Cătălin Cârstoveanu, coordonator proiect.


Cele 2 proiecte din Bucureşti au fost selectate în cadrul celei de-a patra ediţii a programului naţional Împreună pentru fiecare, alături de alte 14 proiecte de mediu şi sănătate. Până în prezent, 10 dintre acestea au fost finalizate.

Despre “Împreună pentru fiecare”:
Programul de responsabilitate socială început în 2009 este destinat dezvoltării şi implicării comunităţilor locale prin iniţierea, susţinerea şi derularea de proiecte din domeniul sănătăţii şi al protecţiei mediului. De la debutul “Împreună pentru fiecare”, în perioada 2009 – 2012, compania a alocat pentru dezvoltarea a 71 de proiecte peste 1.000.000 USD, în toate regiunile ţării, pentru beneficiul direct al 250.000 de persoane.