Rominservices Therm are un nou actionar

Grupul Rompetrol a încheiat recent un acord comercial cu societatea C&C Wealth Management pentru transferul pachetului de acţiuni deţinut în cadrul societăţii Rominservices Therm, compania care furnizează energia termică în oraşul Mangalia. Grupul Rompetrol, prin Rominserv - antreprenorul general şi Rompetrol SA, a deţinut aproximativ 66% din capitalul social al societăţii.

În urma acestei tranzacţii, noul acţionar şi-a asumat respectarea prevederilor contractuale ce decurg din parteneriatul cu autorităţile din Mangalia, urmând să preia totodată şi cei 118 angajaţi ai societăţii.

 “Măsura face parte din strategia Grupului Rompetrol de a-şi concentra operaţiunile în domeniul principal de activitate, rafinarea şi distribuţia de produse petroliere. Sperăm ca investiţiile realizate de Grup din 2003 până în prezent pentru eficientizarea si reabilitarea sistemului de producţie şi distribuţie de apă caldă menajeră şi agent termic al oraşului Mangalia vor fi dezvoltate în continuare de noul acţionar” a declarat Alexey Golovin, Director Guvernanţă Corporativă.

Pentru susţinerea şi continuarea furnizării de apă caldă menajeră şi agent termic, compania a iniţiat în 2005 un amplu proiect de identificare şi utilizare de noi surse de energie regenerabilă. În prezent, compania are instalate în Mangalia peste 540 de panouri solare (circa 630 mp), distribuite în 2 din cele 28 centrale termice operate şi care asigură apă caldă menajeră şi aport la căldură pentru un număr de 660 de apartamente dintr-un total de 800 de apartamente arondate.

Investiţiile din fonduri proprii realizate de Rominservices Therm din 2003 până în prezent se ridica la  aproximativ 2,7 milioane USD, aproape dublu faţă de suma asumată prin contractul de concesiune, de 1,4 milioane USD. Acestea, împreună cu fondurile alocate de la bugetul de stat şi local, au contribuit la modernizarea tuturor celor 28 de centrale şi puncte termice, înlocuirea a 83% din totalul reţelelor de distribuţie, precum şi montarea a peste 800 de aparate de măsură a energiei termice pentru stabilirea corectă a consumului de energie termică la nivelul blocurilor.

În anul 2003, Rominservices Therm a preluat in gestiune de la Consiliul Local Mangalia un număr total de 22 de centrale termice, din care 15 nu fusesera modernizate de 40 de ani, cu randamente de circa 58%. În acelaşi timp, reţelele de distribuţie a energiei termice înregistrau un coeficient de pierderi de aproximativ 37%. În urma investiţiilor efectuate de Grupul Rompetrol  şi a eforturilor depuse de companie, în prezent randamentul centralelor termice este de 80,5%, iar pierderile pe reţelele de distribuţie s-au redus la 11,2%.

Mai mult, din decembrie 2010, compania detine  in portofoliu inca 5 centrale termice de bloc, numarul total al acestora fiind in prezent de 33.

Rominservices Therm este un parteneriat public-privat, creat la finalul anului 2002, între compania Rominserv şi Consiliul Local Mangalia. Compania este primul operator privat din România, licenţiat în luna septembrie 2003 de Agenţia Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunale, in vederea producerii si furnizarii de energie termica.