Rompetrol Bulgaria deschide prima benzinarie cu magazin “Hei” la Sofia

Rompetrol Bulgaria – companie membră a Grupului Rompetrol deschide astăzi, la Sofia, prima benzinărie care beneficiază de conceptul „Hei”. Conceptul “Hei” a fost introdus în reţeaua de benzinării din România în 2005. ”Hei” se traduce într-un complex care are un magazin, un restaurant şi un punct Internet. Astfel, pe lângă calitatea carburanţilor Rompetrol, clienţii beneficiază şi de aceste servicii noi, la cele mai înalte standarde.

Noua staţie este amplasată pe Lomsko Shose, numărul 175, iar investiţia totală se ridică la 1,1 milioane euro. În prezent, Rompetrol Bulgaria deţine 15 staţii proprii şi 35 de francize.

 Compania care a realizat lucrările pentru această staţie este Rominserv – Contractorul general al Grupului, care şi-a deschis anul acesta şi o sucursală în Bulgaria. Scopul principal al acesteia este de a derula lucrările şi serviciile contractate cu Rompetrol Bulgaria pentru dezvoltarea reţelei de benzinării.
 
“Vrem să poziţionăm Rompetrol ca o companie inovatoare şi pe piaţa din Bulgaria prin introducerea unor produse şi servicii noi, aşa cum s-a întâmplat deja în România. În Bulgaria estimăm ca până la sfârşitul anului să avem 25 de staţii proprii şi 60 de francize. Compania Rompetrol are o reţea regională de aproximativ 650 de staţii şi urmează ca în următorii trei ani să opereze peste 2.500 de benzinării. Dezvoltarea reţelei presupune extinderea atât pe segmentul benzinăriilor fixe, cât şi pe dezvoltarea de parteneriate în ţările în care ne desfăşurăm activitatea, inclusiv în Bulgaria. Rompetrol mai deţine benzinării în Franţa, Albania, Georgia şi Republica Moldova”, declară Eric Kish, vicepreşedinte al Business Unit - ului de  Retail, Grupul Rompetrol.

Benzinăria din Sofia este dotată cu 3 pompe duble care asigură alimentarea cu 4 tipuri de  carburanţi: Euro plus 95, Super Euro 98, Diesel Super Euro 4 şi Autogas  (GPL). Staţia dispune şi de sistemul de management Fill & Go, care permite plata rapidă, direct la  pompă, în variantele de card sau inel, de o spălătorie auto şi de un loc de joacă pentru copii situat lângă terasa “Hei”.

“Toate aceste servicii şi produse de calitate care au succes pe piaţa din România vor fi introduse şi în Bulgaria. În acelaşi timp, vom demara un program de responsabilitate sociala de lungă durată. Un prim pas constă în identificarea unor locaţii care au nevoie de reamenajare – grădiniţe, scoli, parcuri, în colaborare cu Rominserv şi cu autorităţile locale. Până la sfârşitul acestui an avem un buget de peste 15.000 Euro pentru a pune în aplicare acest plan şi, în funcţie de necesităţi, vom extinde acest program în toate locaţiile în care operăm staţii de distribuţie a carburanţilor”, declară Adrian Acatrinei, directorul general al Rompetrol Bulgaria.

Sistemul Fill & Go a fost lansat în România în 2004. În prezent, toate staţiile operate de Rompetrol Downstream în ţară dispun de sistemul de plată a carburanţilor ”Fill&Go Business”, prin componentele sale ” Fill&Go Card ” şi ” Fill&Go Ring”, destinate companiilor, pentru un management performant al flotelor de vehicule. Pentru persoanele fizice, Rompetrol oferă în România şi ”Fill & Go Personal”, un instrument de plată rapid - pentru a evita aglomeraţia de la casă, convenabil - deoarece plata se face o singură dată pe lună şi, mai ales, sigur - pentru că permite controlul fiecărei tranzacţii.

Despre Rompetrol Bulgaria
Rompetrol Bulgaria a fost înfiinţată în 2003 ca primă divizie internaţională a Grupului Rompetrol, urmărind în primii 2 ani creşterea vânzărilor wholesale.  Din 2005, Rompetrol Bulgaria a iniţiat un program agresiv de dezvoltare şi a operaţiunilor sale de retail pe piaţa locală. Numai în 2006, investiţiile s-au situat în jurul cifrei de 7,9 milioane USD, ceea ce a însemnat o creştere de 150% în comparaţie cu 2005. Produsele oferite de Rompetrol Bulgaria au atins un volum al vânzărilor de 200.000 tone de carburanţi în 2006, iar pentru sfârşitul lui 2007 estimarea este de 250.000 tone. O investiţie strategică a Grupului Rompetrol în Bulgaria o reprezintă depozitul din Ruse, unde au fost implementate cele mai noi tehnologii privind gestionarea şi desfacerea en-gros a produselor petroliere, precum şi din domeniul siguranţei şi protecţiei mediului. Acesta are facilităţi de încărcare navală, feroviară şi rutieră, asigurând astfel fluiditatea operaţiunilor de wholesale ale companiei pe teritoriul Bulgariei. Pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor clienţilor pentru vânzarile en gros, Rompetrol Bulgaria a închiriat anul acesta încă două depozite, la Varna şi Sofia. Compania a realizat în 2006 o cifra de afaceri de 200 milioane USD şi estimează atingerea a 230 milioane USD în 2007.