Rompetrol sprijină lupta împotriva COVID-19 în România

Rompetrol - KMG International continuă să sprijine sistemul de sănătate românesc în contextul pandemiei de COVID-19, prin donarea de carburant pentru transportul medical de urgenţă, finanţarea cercetării şi achiziţionarea de echipament, kituri de testare şi materiale necesare pentru unităţile medicale din comunităţile unde ne desfăşurăm activitatea.

 

“Situaţiile de criză sunt un test al solidarităţii şi responsabilităţii sociale, atât în rândul societăţii civile, cât şi pentru companii. În contextul acestei crize ce ne vizează pe toţi, am decis să susţinem sistemul naţional de sănătate alături de partenerii noştri de la Fundaţia pentru SMURD, prin sprijinirea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino” pentru identificarea tipului de virus care circulă în România. Mai mult, vrem să avem grijă de comunităţile din Constanţa şi Prahova, de aceea vom dona atât carburant, cât şi echipament şi materiale medicale pentru instituţiile medicale locale”, a declarat Alexey Golovin, director departament juridic şi afaceri corporative al KMG International.

“Activitatea Fundaţiei pentru SMURD vine în sprijinul tuturor eforturilor desfăşurate de autorităţile române în lupta împotriva răspândirii virusului COVID-19. Implicarea tuturor, la nivel individual, cât şi colectiv este vitală, iar sprijinul oferit de partenerul nostru de tradiţie Rompetrol este important pentru a continua testarea şi cercetarea acestui virus, astfel încât această perioadă dificilă să fie depăşită cu succes”, a completat Raed Arafat, preşedinte Fundaţia pentru SMURD.

Astfel, prin Fundaţia pentru SMURD, partenerul nostru de tradiţie de peste 10 ani, sprijinim activitatea laboratorului naţional de referinţă din cadrul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino” cu reactivii necesari pentru dezvoltarea metodei de identificare a tipului de virus COVID-19 din ţara noastră (analiza genomului pentru identificarea specificităţii naţionale şi a potenţialelor mutaţii genetice).

 

Suntem alături de comunităţile din Constanta si Prahova, acolo unde ne desfăşurăm activitatea, iar prin parteneriatul cu Asociaţia Dăruieşte Aripi, donăm 37,000 de litri de carburant Serviciului de Ambulanţă Constanţa, pentru acordarea asistenţei de urgenţă, transport medical şi consultanţii de urgenţă pe tot teritoriul judeţului Constanţa. Sponsorizarea oferă posibilitatea realocării fondurilor pentru achiziţia internă de materiale sanitare, echipamente de protecţie şi dezinfectanţi.

 

În judeţul Prahova, prin Rompetrol Well Services, companie membră a Grupului KMG International, vom sprijini Spitalul din Câmpina, declarat centru de gestionare şi tratare a cazurilor de infectare cu coronavirus.

 

Mai mult, prin parteneriatul cu Asociaţia Dăruieşte Aripi, vom facilita achiziţionarea de echipamente medicale de protecţie pentru unităţile spitaliceşti din judeţele Constanţa şi Prahova. Parteneriatul este menit să vină în sprijinul personalului medical din comunităţile unde ne desfăşurăm activitatea, ce are nevoie de susţinere în efortul constant depus în lupta împotriva acestei pandemii. Asociaţia menţine contactul permanent cu medicii şi întregul personal sanitar din spitalele regionale, pentru a veni în ajutorul lor şi a le uşura munca.